Scroll to top

Discurs și argumentare

Se spune des că oamenii politici spun povești, iar această afirmație nu e lipsită de temei.

Indiferent ce mesaj vrea să transmită vorbitorul, mesajul va fi întotdeauna adecvat la context. Orice discurs se construiește într-un anumit context, dar contextul nu e altceva decât ceea ce în storytelling numim „lumea poveștii”. Adică, contextul se compune atât din specificitățile locului unde este susținut discursul („arena poveștii” în storytelling) cât și din etosul auditoriului și simbolurile pe care aceștia sunt capabili să le decodeze.

Substratul psihologic și de idei sau semnificația discursului, altfel spus: subtextul, este ceea ce rămâne în mintea auditoriului, după ce a ascultat discursul. Iar acest subtext nu e altceva decât ceea ce numit în storytelling prin epifanie, adică acea înțelegere la care îl duce povestea pe ascultător.

Desigur, vorbitorul trebuie întâi să capaciteze atenția ascultătorilor, iar în acest sens el se servește de un motiv aparent care să justifice prezența sa acolo și susținerea discursului. Iar acesta este numit în arta discursului: pretext.

În storytelling se consideră că atenția auditoriului poveștii depinde de premisă și de evenimentul declanșator. Cu cât premisa este mai ofertantă și evenimentul declanșator mai neobișnuit, cu atât experiența din spatele poveștii va părea mai inedită, iar auditoriul va fi mai atent.

Altfel spus, discursul este storytelling! Iar mecanismul de livrare a epifaniei (înțelegerii) din cadrul Metodei „Povestitorul” face din orice discurs un instrument de persuasivitate.

Vezi pe blog postări similare

Autor: Sinică Vrânceanu

22 mai 2023

Despre storytelling și argumentare

Odată cu civilizația, o parte din „lupta fizică” a prădătorului numit om s-a mutat în planul ideilor, iar structura unui argument: atac, apărare, contraatac ne arată că, într-un anume fel, în cultura în care trăim, argumentarea chiar este război. Într-o argumentare, argumentele construiesc practic cazul atunci când „avocatul” susține o anumită „poziție” sau „rezoluție”. Dar, […]

Autor: Sinică Vrânceanu

5 ianuarie 2022

Limbajul trupului ne trădează

Tonya Reiman face în cartea „Limbajul trupului” o observație incitantă, pe care am amintit-o și noi în ghidul de storytelling (ghid pe care îl puteți descărca gratuit de aici), observație pe care o prezentăm în citatul de mai jos: „Vreme de peste un milion de ani, copiii le-au cerut mamelor mâncare, vânătorii au cooperat pentru […]