Despre Fundație
Fundația a fost înființată în anul 1997. Motivația înființării Fundației a pornit de la slaba receptare a actului cultural, necesitatea înnoirii limbajului și a formelor de expresie, iar scopul acesteia a constat în apropierea actului de creație de consumator, prin manifestări specifice în spații neconvenționale. Printre obiectivele sale statutare, Fundația și-a propus să organizeze evenimente culturale, tabere de creație, conferine, seminarii și festivaluri etc.
De-a lungul celor peste 25 de ani de activitate, Fundația a înregistrat rezultate notabile în zona unui sistem cultural alternativ, a realizat proiecte menite să dezvolte în cadrul societății civile o modalitate nouă de interacțiune umană bazată pe artă, ca mijloc de comunicare deschis tuturor, indiferent de etnie, religie, vârstă, specializare profesională sau spațiu cultural.
Teatrul Itinerant „Trupa în căruță”
A reprezentat una dintre cele mai îndrăznețe inițiative culturale private din România postdecembristă. Timp de 5 ani, Fundația a administrat o trupă de teatru itinerant cu care a avut sute de reprezentații în mediul rural, în perioada 1997-2002.
Proiectul a fost reluat în 2018, când, în cadrul „Stagiunii Centenar”, Fundația a organizat cel mai mare turneu de teatru pentru elevi în rural de după 1990. Spectacolele s-au jucat în școlile din județul Bacău, reprezentându-se o piesă de teatru despre Marea Unirii, care a avut peste 3700 de spectatori elevi de școală primară.
Tabăra de Arte Integrate „Ion Ghelu Destelnica”
Tabăra de Arte Integrate și Acolada Societarilor Fundației au reprezentat și reprezintă focare vii de dialog cultural. La Vama Veche, în pensiunea „La Actoru”, an de an, literați, actori, regizori și artiști plastici consacrați s-au întâlnit cu cu studenți și tineri, trăind și experimentând arta. Ultima ediție s-a realizat în 2022, cu sprijinul UNATC, și a avut drept obiect de studiu limbajul non-verbal în animațiile stradale („Omul de foc”).
Festivalul Național de Mentorat „Ion Ghelu Destelnica”
Este ultimul proiect mare al Fundației. În România ultimilor ani, poate și din cauza volatilității reperelor profesionale și morale, nevoia de mentorat devenit evidentă și general acceptată. În diverse domenii, de la arte până la educație sau medicină, se vorbește despre importanța mentorului și a relației de mentorat și, de asemenea, se identifică exemple de mentori. Dar, până la proiectul nostru, nu exista încă la nivel național un cadrul de evidențiere și de recunoaștere unitară a mentoratului și a mentorilor.
Mentorul Fundației
Personalitatea amplă și complexă a lui Ion Ghelu Destelnica, actor, dramaturg, poet și profesor de teatru, a cărui operă de mentorat desfășurată în cadrul Școlii Populare de Arte Bacău, este cunoscută la nivel național.
Este cetățean de onoare atât al muncipiului Bacău, unde și-a desfășurat activitatea, cât și al comunei în care s-a născut, Stelnica, județul Ialomița.
Școala Populară de Arte și Meserii Bacău, precum și o stradă din municipiul Bacău îi poartă nume.
Operele sale scrise se află acum în toate bibliotecile județene din țară, iar piesele sale au fost jucate atât în țară cât și în străinătate.
Fundația Interetnică pentru Cultură și Artă „Ion Ghelu Destelnica”
str. Aleea Parcului nr.4 sc.A ap.11
municipiul Bacău, județul Bacău
Nr. Reg. Asoc. și Fund. 5467/1997
C.U.I. 9760468
IBAN RO64 RNCB 0026 0308 8503 0001
Contact
Managerul Fundației
Radu Bogdan Ghelu
telefon +40-721.224808
email rbghelu@yahoo.com